Sarmanul spiridus

Se făcea că trăia odată demult, într-un ţinut îndepărtat o zână mai zână ca Andreea Marin pe care o chema Zina. Şi Zina asta avea grijă de toate animalele vertebrate, în special de păsări. Păsările ei preferate erau cormoranii, cu care stătea de vorba ori de câte ori avea ocazia.
Zina considera că aceste cunoştinţe despre vertebrate şi în special despre păsări trebuiesc transmise mai departe. De aceea, cu acordul lui Tector şi Dexan (care erau şefii pădurii în care se desfăşoară acţiunea), Zina a luat sub îndrumarea sa câţiva spiriduşi şi câteva zâne mai mici să-i înveţe desprea animale.
Printre aceşti spiriduşi se găsea şi un spiriduş cu potenţial mare căruia îi plăceau animalele dar şi mai mult îi plăceau celulele şi moleculele făcute din plastilină. Pe acest spiriduş îl chema Krebs. Krebs avea ambiţii mari. Lui îi plăcea foarte mult plastilina. Credea că o să se joace cu molecule din plastilină toată viaţă. Pentru a se perfecţiona în asta, Krebs s-a pregătit un timp în altă pădure. Într-o pădure dintr-un tărâm îndepărtat în care tetrahidrocannabinolul este legal iar berea are 12%. În acea pădure, Krebs a lucrat cu mecanisme din mahon de ultima generaţie care funcţionau cu apă vie şi scoteau molecule de plastilină în milioane de culori. La el în pădure, Krebs era obişnuit să lucreze cu vreascuri care funcţionau cu fân. Când s-a întors în pădurea lui, viaţa lui Krebs s-a terminat. A aflat că a nimerit sub comanda Zinei pentru că nu a strâns suficiente frunze de-a lungul anilor pentru a se juca cu plastilina. Krebs s-a înfuriat foarte şi s-a dus să vorbească cu Dexan. I-a zis că toată viaţă lui a făcut molecule din plastilină iar acum trebuia să se ocupe de animale.
La început, Dexan i-a dat dreptate apoi i-a dat flit:"Ai dreptate, dar astea sunt legile noastre cretine şi ăsta e regulamentul nostru idiot. Pe astea le respectăm cu sfinţenie şi de la care nu ne abatem decât în interes propriu. Hai valea!"
După această discuţie, Krebs s-a gândit să radă pădurea din temelii cu dinamită. Unele voci susţin că încă se mai gândeşte.
Visul lui Krebs se spulberase. Pentru prima dată i se făcea scârbă de pădurea în care stătuse timp de 4 ani. Trebuia să-şi ia adio de la celulele şi moleculele lui şi trebuia să presteze despre animale de-acum. I se părea că tot universul complotase împotriva lui. Pe de o parte era împăcat cu ideea (0%), pe de altă parte vroia să dea foc pădurii şi să se pişe pe cenuşă (vreo 100%). Pe măsură ce lunile treceau, Krebs era din ce în ce mai dezamăgit şi mai furios. Paharul s-a umplut într-o zi când Zina a scris pe trunchiul unui copac, în văzul tuturor cine e deştept şi cine nu. Krebs s-a încadrat la "cine nu". Atunci Krebs şi-a imaginat-o pe Zina în flăcări.
Dar despre răzbunarea lui Krebs, în episodul următor.