Eu nu ştiu mare lucru despre secretele lumii, dar se pare ca nici voi. Cred ca de aia se şi cheama secrete. ''Piramidele si templele din Egipt sunt asezate astfel incat acestea dau o proiectie fidela a unor constelatii si chiar a Caii Lactee, iar piramidele de la Ghizeh reflecta ordinea stelelor din constelatia Orion''. Eu n-am înţeles nimic din fraza asta. În primul rând, din gramatica pe care o ştiu eu, înainte de iar, ori, şi, etc nu se pune virgula. Apoi, depre ce piramide/temple e vorba? Cât despre constelaţia Orion, se ştie de mult timp că cele 3 mari piramide de pe platoul Giza (ale lui Mykerinos, Khefren şi Kheops) reflectă poziţia celor 3 stele care formează ''Centura lui Orion'', din constelaţia Orion.
"...si chiar a Caii Lactee". Serios? Eu nu ştiu nici o formaţiune de temple/piramide care să reflecte Calea Lactee.
''Motivul pentru care egiptenii le-au aranjat astfel este simplu: acestia credeau ca zeita Osiris salasuia in aceasta constelatia.'' O luăm de la capăt. Ca la gradiniţă, uşor-uşor. În primul rând zeiţa Osiris nu există. Există zeul Osiris şi zeiţa Isis, care era soţia lui. Împreuna l-au avut pe Horus care, mai târziu se va confunda cu Soarele.
''Complexitatea amplasamentului piramidelor este coplesitoare.'' Stai că asta-i cu skepsis. Complexitatea amplasamentului piramidelor? Sunt 3 puncte. Cât de complex este să amplasezi 3 puncte pe o suprafaţă?
Nu tre să ştii fizică cuantică doar ca să faci nişte simple calcule de geometrie. Iar egiptenii le aveau cu matematica.
Atlantida
''Am trait mult timp cu impresia ca Atlantida este doar o legenda, ca nu a existat cu adevarat. Am descoperit ca m-am inselat, ca misteriosul continent nu reprezinta doar un produs al imaginatiei.'' Hopa, stai să vezi că a fost descoperită Atlantida. Dezamagire. Nu a fost. Sunt doar presupuneri. Nimic concret.
''...se afla dincolo de "coloanele lui Hercule" (banuim ca este vorba de stramtoarea Gibraltar)''. Nu doar bănuim, ştim. Încă mai este folosit termenul de ''coloanele lui Hercule''. Da asta vorbeşte de parcă studiază in mod direct problema. De parcă ea conduce echipa de cercetări. Bănuim...(zise
De-a lungul timpului, mulţi oameni de ştiinţă şi-au dat cu părerea despre poziţia Atlantidei, plasând-o ori în Munţii Anzi (America de Sud) ori în mijlocul Pacificului (Continentul Mu) ori dincoace de ''coloanele lui Hercule'' (deci în Marea Mediterană). O altă variantă ar fi că Atlantida să fi fost insula Creta de azi iar civilizaţia atlantă să nu fi fost nimic altceva decât civilizaţia minoică.
Triunghiul bermudelor
''Pe suprafata Pamantului s-au descoperit 12 locuri in care nu sunt respectate legile fizicii. Cel mai cunoscut este Triunghiul Bermudelor, iar cel mai apropiat de noi este un deal in judetul Maramures, localitatea Cavnic''. Ai dracu' americani cu experimentele lor. Io nu cred că tu,draga autoare, ştii ce ar presupune nerespectarea legilor fizicii. Dacă vreţi să experimentaţi pe pielea voastră o nerespectare a acestor legi, puteţi să trageţi o fugă până la Cavnic. Bineînţeles că n-o să găsiţi pe nimeni acasă pentru că cavnicenii sunt tot timpul plecaţi prin alte dimensiuni, prin alte galaxii, sunt ocupaţi să astupe găurile de vierme, găurile negre. Pentru că acolo legile fizicii nu se aplică.
''...se pare ca explicatia logica a caracterelor speciale din aceasta zona este ca in Triunghiul Bermudelor se petrec intense fenomene geologice. In adancul apelor se gasesc scufundate pesteri uriase care apsorb cu o forta uimitoare orice obiect de la suprafata.''
Deci atrage orice obiect de la suprafaţă, da' apa rămâne. Tare. Deci articolul il găsiţi aici.
2 comentarii:
Bine ca esti tu destept!
P.S.: Inainte de "iar" se pune obligatoriu virgula; cu "ori" e discutabil (ex: "ea a zis ca e de acord, ori acest lucru este contrar ideilor noastre"); cu "si" ai dreptate. Prosti mai e uni
pai na, am zis ca la gramatica pe care o stiu eu. iar eu nu stiu prea multa ;)
de cele mai multe ori o intuiesc.
Trimiteți un comentariu