luni, 22 noiembrie 2010

Oamenii de stiinta, cercetatorii de la NASA au confirmat: sfarsitul lumii vine in 2012

Oamenii de ştiinţă de la NASA au confirmat ceea ce unii dintre noi, cei deschişi la minte, ştiam de foarte mult timp: în apropierea Pământului există un corp fizic astronomic care se îndreaptă spre Pământ. Nu e nici o coincidenţă faptul că în ultima perioadă tot mai multe ştiri de la televizor sau de pe net ne zic de obiecte neidentificate care survolează cerul deasupra marilor oraşe, despre asteroizi, meteoriţi şi comete care trec prin vecinătatea pământului, planete care pot găzdui viaţa există în număr mare, urme de forme de viaţă pe alte planete. NASA ne pregăteşte încet-încet pentru marea ştire: că au intrat în contact cu forme de viaţă extraterestre inteligente. Dar acest lucru este un lucru periculos: pentru că de fapt extraterestii sunt demoni care vor să ne ia sufletele. Deci NASA ne pregăteşte pentru venirea Antihristului pe pământ sub formă de extrateresti.
Toată lumea ştie de petele negre de pe Soare (deşi unii s-au străduit să le ţină ascunse), de exploziile solare, de inversarea polilor magnetici ai pamatului, şi ce efect devastator vor avea aceste fenomene asupra societăţii umane. Nu vi se pare totuşi ciudat că totul începe să se dezvăluie acum, când de apropiem de momentul adevărului, de 2012? Toate aceste lucruri, combinate, ne vor răvăşi atât fizic cât şi spiritual. Singura soluţie este să ne întoarcem faţa către Domul Nostru Iisus Hristos şi să-L primim în inimile noastre. Atunci se va întâmpla totul, a doua venire a Mântuitorului pe pământ, aflarea Adevărului şi Judecata de Apoi.
Dumnezeu ne pune credinţa la încercare în aceste vremuri de răstrişte. Aceste erupţii solare care vor afecta câmpul magnetic al pământului, această inversare a polilor nu sunt decât dovezi ale încercării la care ne supune Sfântul Dumnezeu să ne testeze credinţa. Cine va ieşi biruitor din aceste vremuri, acela va fi vrednic să şadă alături de Sfinţi în Împărăţia Cerurilor.
Până atunci, acestea sunt semne ale înrobirii sufletelor oamenilor de către elita conducătoare a popoarelor formată din bancheri evrei, masoni şi conduşi din umbră de Illminati. Ceea ce vă zic eu aici nu este nimic nou. Însă doar cei ce vor să vadă, văd.
Cei ce-şi acceptă destinul de slugă, de sclav al iudeilor, cel ce acceptă să i se facă paşaport biometric şi să se implanteze cu cip, acela va pieri pentru eterniatea în flăcările iadului. Să nu uităm că iudeii l-au răstignit pe cruce pe Mântuitorul Nostru Iisus Hristos şi L-au chimuit şi schingiuit. Ce fel de oameni am fi dacă am accepta să fim sclavii iudeilor? Noi ar trebui să avem o mândrie aparte. O mândrie data de faptul că suntem români. Români sunt şi părinţii noştri şi români au fost şi părinţii părinţilor noştri. O ţară în care creştinismul dăinuieşte de 2000 de ani şi peste care au trecut hoarde de barbari şi de păgâni. 2000 de ani în care creştinismul nu a cedat. 2000 de ani de Dreaptă Credinţă trimisă de însuşi Domnul Nostru Iisus Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, cel di-ntâi chemat, fratele lui Simon Petru, cel care şi-a dat viaţa pentru Credinţa Adevărată. Creştinism apărat cu sfinţenie de Ştefan cel Mare şi Sfânt. Din păcate, nouă românilor nu ni se permite să ne afirmăm. Sunt oameni aflaţi în cercuri înalte la conducerea Noii Ordini Mondiale care nu vor ca românii să primească ceea ce li se cuvine. De ce nu recunoaşte nimeni că Aurel Vlaicu a fost primul om care a zburat? De ce nu auzim pe nimeni aducând laude lui Coandă? Auzim doar de Brâncuşi, asta pentru că a deţinut titlul de Mare Maestru în Ordinul de Sage al masonilor din Paris.
Românii ar fi printre primele naţiuni mondiale dacă nu ar mai fi opriţi mişeleşte de forţe obscure conduse de maeştri Illuminati care se închină la zeii New Age.
NASA condusă de cunoscutul maestru mason Charles F. Bolden Jr. a început să facă publice aceste date pentru că nu mai făceau faţă presiunilor făcute de public şi de bloggeri care au fost în stare să citească adevărul printre rânduri. Cum spuneam şi mai înainte, oamenii care vor să vadă şi sunt destul de deschişi la minte nu se vor lăsa manipulaţi de aceşti slujori ai satanei, bată-l crucea! Oameni ca domnul Cristian Negureanu, doamna Saccsiv şi oamenii cu har de la Altermedia Dumnezeu să le dea sănătate! Fericiţi cei ce vor vedea pe Dumnezeu căci aceia vor moşteni pământul.
Fără îndoială că omul va atinge un nou nivel spiritual în 2012 exact aşa cum au prezis mayaşii acum 2000 de ani. Însă nu şi-au dat seama că este vorba de a doua venire a Mântuitorului pentru că ei făceau treaba satanei cu sacrificiile umane şi închinarea la zei păgâni.
Nimeni nu vede stare de degradare în care a ajuns societatea umană? O stare dată de credinţa mai mare în ştiinţă decât în Dumnezeu. De ce nu vede nimeni că ştiinţa ne trage în jos din ascensiunea noastră către Împărăţia Cerurilor? Savanţii satanişti care au construit LHC-ul sub pământ, ca să fie mai aproape de iad sunt într-o misiune prin care vor să distrugă creştinismul şi
rasa umană. Câtă aroganţa din partea lor. Auzi, să găsească particula lui Dumnezeu!!! Lucifer îşi freacă mâinile de bucurie când vede că sunt pe cale să facă o gaură negra care să înghită pământul cu maşinăria aceea alimentată direct de focurile iadului!
Aceiaşi oameni de ştiinţă care spun că ne tragem din maimuţe. Cum pot să denigreze cea mai mare creaţie a lui Dumnezeu? Câtă jignire, câtă blasfemie poate să aducă evoluţia Creatorului Cerului şi al Pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Evoluţioniştii sunt nişte nebuni. În primul rând evoluţia este o TEORIE, nu a fost demonstarata de nimeni!! Dacă evoluţia ar fi adevărată, atunci de ce nu vedem cu ochii noştri cum se transformă o maimuţa în om? De ce nu răspund niciodată la întrebarea asta direct? Tot timpul caută scuze şi folosesc un limbaj codificat şi termeni satanişti inventaţi de ei ca acid deoxiribonucleic, Australopithecus afarensis, tetrapod? Că să înţeleagă numai ei!!!
Va spun drept dragi fraţi creştini e aproape. Să-i ardem pe rug pe ereticii ăşti şi să-i tragem în ţeapă pe atei ca pe vremea lui Vlad Ţepeş.
Dumnezeu fie cu noi!

9 comentarii:

Anonim spunea...

mdeah
si cand te gandesti ca unii chiar cred chestiile astea.....

Anonim spunea...

Bun articolul, da.

alex_blue spunea...

citez dintr-un articol de pe realitatea.net (http://www.realitatea.net/astrobiolog-invazia-extraterestrilor-a-inceput-deja_775398.html)

"Astrobiologul crede că "invazia", una "pacifică", a început deja, iar noi nu trebuie decât să căutam semnele unei existenţe extraterestre, prezente sau trecute, precum depozite de deşeuri nucleare, urme de minerale modificate genetic în sistemul solar, sau urme de biotehnologii."

A se observa tipul de invazie, una "pacifica" (nu atlantica!) si urmele de "minerale modificate genetic"...Pai cand cei care se autointituleaza "jurnalisti" habar n-au sa traduca un articol, ne mai miram ca sunt unii care chiar cred cele din articolul lui addi?

addi spunea...

tre sa recunosti ca asta cu "minerale modificate genetic" e foarte tare. e ca si cum ai spune bolovani mutanti

Anonim spunea...

prietene ti-ai revenit sau articolul e la misto?!

addi spunea...

cred ca se subintelege ca e la misto

Anonim spunea...

pai nu prea se subantelege, daca era la misto zicea la final ceva de genul, " cat de prost si cat de naiv sa fii sa crezi ca exista Dumnezeu", e stilul lui.

addi spunea...

in primul rand, EU am scris articolul. in al doilea rand, nu fac pe nimeni prost doar pentru ca vrea sa creada in dumnezeu. fiecare e liber sa creada ce vrea. daca tu ai ramas cu impresia asta dupa ce ai citit articolul, imi pare rau.
eu folosesc mult ironia si sarcasmul dar asta nu inseamna ca le folosesc pentru a jigni.

Anonim spunea...

articolul e bun, n-ai ce zice, dar daca ai vrut sa fii ironic nu ti-a reusit deloc. ba chiar ai putea spune ca esti "pierdut" for ever! ca SF recunosc insa ca ti-a iesit.