Undeva prin Balcani: Albania

...şi ajungem noi la graniţa cu Albania cu gândul să trecem spre Pogradec, în sudul lacului Ohrid. Numai ca vameşii albanezi nu aveau aceleaşi intenţii. Dar mai întâi, vreau să vă imaginaţi 2-3 barăci, o masă şi o umbrelă împotriva soarelui. Aşa se prezenta vama albaneza. Şi mai era şi personalul vămii, cu o mare afinitate pentru valută, în special ieuro. Un angajat mai zelos el aşa de felul lui ne-a atras atenţia că vameşii de la cele 5 vămi prin care trecusem până atunci nu au fost prea atenţi cu actele maşinii şi că lipseşte o ştampilă. El era împuternicit de statul albanez să treacă cu vederea acest detaliu contra unei sume modice, sumă pentru care elibera şi chitanţă. Toate acestea ne-au fost explicate întru-un amestec de albaneză, macedoneană, bulgară şi limbajul semnelor, mai ales acel semn prietenesc prin care interlocutorul îşi freacă repetitiv degetul mare de buricele celorlalte degete. Având posibilitatea de a alege între a ne întoarce 60 de kilometri prin plină aglomeraţie estivală înapoi la Ohrid şi de acolo să mergem spre Struga şi mai departe spre alt punct de trecere al frontierei în Albania sau de a plăti o mică atenţie unui vameş, am ales prima variantă. Cam după vreo două ore jumate şi juma' de pachet de ţigări am trecut în cele din urmă în Albania pe la Qafe Thana.
Ce am văzut în partea aceea a Albaniei depăşeşte orice imagine a unui scenariu post-apocaliptic. Sincer mi-a fost frică să nu mă aleg cu o bucată de plumb în cap. Nu cred că era vreun versant care să nu fie ocupat de un buncăr. Abia după ce am ieşit din zona muntoasă am avut curaj să ne oprim să bem o cafea şi să măncăm. Marea greşeală am făcut-o când am plătit consumaţia cu o bancnotă de 20 de euro. Am devenit instant celebrităţi în sat. Constatând că nu-i de şagă, ne-am cărat cât mai repede şi până la Vlore, pe litoral, n-am mai oprit maşina.
Dar până la Vlore am mers pe autostradă (da, până şi Albania are autostradă!), pe care am văzut de toate, de la copii jucându-se, tractoare, căruţe, găini, biciclişti şi o turmă întreagă de oi (!) care ocupau tot carosabilul. Ne-am rătăcit umpic prin Fier iar de la Fier până la Vlore am simţit fiecare centimetru pătrat de drum. Cu toate că maşina era foarte bună.
Ajuns în Vlore, primul lucru care mi-a venit în minte a fost India. Maldăre de gunoi lângă hoteluri de 4 stele, şantiere, haos pe străzi, kanci semne de circulaţi, kanci reguli de circulaţie, prioritate aveau doar cei cu maşini noi. Şi în special Mercedes. Acolo, cred că 80% din maşini sunt Mercedes.
În seara aia am mâncat mere de mare, pere de mare şi alte fructe de mare şi a doua zi am fost pe cea mai jegoasă plajă pe care am pus eu piciorul: plaja de lângă portul Vlore.

Despre plaja asta-i vorba (1)

(2)

Pe la amiază am plecat în lungul coastei albaneze spre Sarande cu intenţia de a trece în Grecia. Drumul e recent asfaltat şi foarte frumos dacă nu ţii cont de 120 de km numai serpentine.

Nuanţă de albastru pe care nu o mai văzusem până atunci

După ce am ieşit din Himare am dat de o plajă bestială fix lânga marginea drumului, plajă acoperită cu pietre, nu cu nisip. Şi am făcut o binemeritată baie. Apoi am băut o cafea la terasa Red Indian şi ne-am cărat.

Tocmai când credeam că am terminat cu serpentinele, hop am dat de drumul care mergea de la Sarande spre Ghiorgnzzati. Acel drum mi-a scurtat viaţa cu 5 ani din cauza unui băştinaş care-şi plimba jipanul pe mijlocul străzii în plină serpentină. Atunci am văzut peretele de stâncă din dreapta mea cu opţiunea macro.
Drumul către vama Kakavije s-a desfăşurat fără alte incidente şi în scurt timp aveam Grecia în faţă iar Shqiperia rămânea în spate.
Dar despre Grecia, în episodul următor.