Eu propun ca de azi înainte, fiecare slujbă bisericească transmisă prin boxe, să fie considerată deranjarea ordinii publice, preoţii amendaţi iar la a treia abatere, sa meargă să slujească în puşcărie. De asemenea, fiecare biserică funcţională sa fie mutată la 5 km în afara oraşului, de unde sa nu se audă clopotul.
Cea mai apropiată biserică de un campus studenţesc să fie la o distanţă de 10 km. Se pare că în Târguşor nu e cazul. Şi nici în Tudor, unde au construit ditai animalu de catedrală fix între cămine. "La cererea sudenţilor!" Crecă...
Abia aştept primele slujbe acompaniate de clopotele pe măsură, la 8 dimineaţa, duminica. Cred că după vreo 2 săptămâni, biserica va fi redecorată cu borcane cu mâncare stricată, murături şi ouă crude.
Deci tu dacă ai chef să asculţi muzică la volum mare, te trezeşti cu poliţia la uşă şi cu reclamaţii de la vecini. Dar nimeni nu e deranjat de faptul că la ora 8 dimineaţă, în fiecare duminică, începe popa să se vaite la microfon să se audă în tot oraşul. Aştia oare nu pricep ca duminica e zi de odihnă, adică de somn şi cei mai mulţi studenţi sunt mai mult sau mai puţin mahmuri?
Se pare că preoţii au adoptat tactica "dacă nu veniţi voi la slujbă, aducem slujba la voi".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Si in Arad se practica slujbe transmise live. Dar nu e deranjant atata timp cat sunetul acopera doar o raza de aproximativ 100 de metri.
Eu as face o chestie. Daca, sa zicem ca dimineata nu ar fi bagata in seama "plangerea" de catre politistii comunitari, deoarece este in timpul zilei, ce ar face oare de paste, cand la 12 noaptea se urla din toate boxele.
Nu reprezinti majoritatea... vei fi ars pe rug.
Trimiteți un comentariu