Dar creştinismul este o religie a iubirii şi a toleranţei!

Preoţii armeni şi grecii ortodocşi s-au luat la bătaie în Biserica Naşterii Domnului din Betleem.

Şi eu să pup mâna şi crucea întinsă de şarlatanii aştia şi să le dau şi bani?

Încă o dată, repetaţi după mine: credinţa personală n-are nimic de-a face cu religia organizată.

La mulţi ani România!

Da, îs linii făcute de extratereştri. Avem confirmarea!!1!

În primul rând vreu să le dau un sfat jurnaliştilor români: nu mai preluaţi stiri din Daily Mail. În Anglia, ziarul ăla e un fel de Libertatea de la noi.
Mare tămbălău mare după ce, probabil cineva care se plictisea teribil şi se uita la mijlocul pustiului la dracu-n praznic în deşertul Gobi în China în pula mea, a desluşit ceva ce păreau a fi nişte - sunteţi pregătiţi [sunet de tobe, tropot de cai, bătăi de clopot] - fix linii. Linii care nu erau linii ordinare ci se şi intersectau. De aici şi până la certitudinea că aia e o bază militară ultrasecretă în care chinezii lucrează cot la cot cu marţienii, reptilienii, dragonienii sau dracu să-i ia la o armă mortală nucleară care poate crea o gaură neagră în centrul universului ca să subjuge restul omenirii n-a fost mare pas.
Şi apoi ştirea în Gândul. "Ce pregăteşte China?" (cu tot cu ghilimele). În afară de supă din fetuşi umani. Mai departe, "un satelit folosit de Google Maps a descoperit o serie de structuri bizare în deşertul Gobi".

Liniile bizare din deşertul Gobi, China

Citez: "Unii dintre cei care au avut acces la aceste imagini" [...] tralala, restul nu mă interesează.

Acum, permiteţi-stimabili reporteri să fac o precizare: la aceste imagini nu au acces numai membrii vreunei societăţi secrete, elitei mondiale sau cine ştie ce hacker din vreun buncăr din SUA. La aceste imagini are acces oricine cu o conexiune la internet! Accesul este gratuit şi disponibil pentru toată lumea. Se cheamă Google Maps în pula mea. Vă dau şi linkul, uite: http://maps.google.com/. Şi ca să fiu băiat gigel în continuare vă dau şi coordonatele, preluate de aici, din secţiunea destinată comentariilor.
Coordonatele.

E bun aşa?

Apocalipsa vine mâine!

 Probabil vă întrebaţi cum de nu am scris nimic de 11.11.11. Ei bine, eu am ştiut că nu e adevărat. Toată lumea ştie că aztecii au prezis sfârşitul lumii în 11.11.2011. Dar e o greşeală.
 Totul a pornit de la un text sfânt antic care a fost tradus greşit. În anii recenţi, o echipă de cercetători britanici a descoperit versiunea corectă a textului respectiv. Se pare că aztecii au făcut o glumă şi într-un text au scris că Apocalipsa va veni pe 11.11. doar ca să-i confuzeze pe vecinii lor mayaşii pe care-i considerau şi cam poponari. Aceştia erau mult mai aroganţi şi au zis că de fapt sfârşitul ar veni pe 12.12.2012 şi că aztecii n-au dreptate. Dar acum, adevărul a ieşit la iveală. Lumea va înceta să mai existe de mâine.
 Mai jos aveţi cele două versiuni ale textului:

Primul text, cel considerat autentic mii de ani

Textul corect, descifrat de cercetătorii britanici

Iubiti si cainii vagabonzi???

In primul rand, acest articol nu se vrea a fi cu vreo tenta ironica la adresa echipei Dinamo si a fanilor ei. In al doilea rand, acest articol reprezinta strict parerea mea, addi urmand sa rezoneze sau nu cu ea.
M-am saturat de problema cainilor vagabonzi! De atatia ani ne tot chinuim sa facem ceva...S-a incercat cu sterilizarea; degeaba. S-a incercat cu adaposturile; tot de pomana...Cainii sunt in continuare pe strazi, ba parca mai multi ca oricand. Eu zic ca e cazul sa trecem la solutii radicale. Oricat as fi eu impotriva masacrarii animalelor, in cazul de fata cred ca e singura solutie. Chiar nu mai e loc de ocolisuri.
De aceea eu vad urmatoarea rezolvare a acestei situatii:
- cainii sa fie prinsi si eutanasiati
- persoanele care se impotrivesc uciderii "catelului din fata blocului care nu musca pe nimeni" sa binevoiasca sa il ia in casa, dupa ce primesc acordul majoritatii locatarilor din scara; aceste persoane sa fie incluse intr-o baza de date; cainii lor sa fie marcati cu "cercei" din aia precum au vitele, pe care sa fie mentionate datele persoanei care il are in ingrijire; in cazul in care un astfel de caine este gasit pe strada fara stapan, sa fie dus la un adapost, stapanul sa fie amendat (da' amenzi mari, de ordinul miilor de lei, nu 2-3 sute), iar daca in termen de 7 zile nu se prezinta nimeni sa-l ia de la adapost, cu dovada platii amenzii, cainele sa fie eutanasiat
- hingherii sa fie platiti si in functie de numarul de caini prinsi
Acum o sa sara cu gura aparatorii drepturilor animalelor si iubitorii de caini vagabonzi si or sa spuna ca nu e normal sa omori cainii de pe strada. Aha! Nu e normal...Da' sa omori sobolanii "de pe strada" de ce e normal? Ca n-am auzit pe nimeni sa sara in apararea lor. Si desi nu am cifre la indemana, am o banuiala ca mai multe persoane au fost muscate de caini decat de sobolani. Iar faza cu "sobolanii pot raspandi boli" nu tine; si cainii pot raspandi destule boli.
Se mai spune ca s-a ajuns in aceasta situatie tot din cauza oamenilor, care au "aruncat" in strada cainii pe care nu-i doreau in gospodarie. Corect! Dar asta nu rezolva problema. Nu intotdeauna identificarea cauzei duce la inlaturarea efectului.
Iar tuturor celor care spun ca nu e normal sa-l omori pe Cutu din fata scarii, va doresc sa ajungeti asa:(poza de pe net)

Din nou, descopera.ro da cu gura

Am mai zis eu cândva că descopera.ro suge sosete. Acum se pare ca s-a dat să sugă şi altceva. Am ajuns zilele astea din întâmplare pe site-ul cu pricina şi am văzut un articol despre aur. După aia, încă unul şi încă unul şi tot aşa. În cele din urmă, dau şi peste "Maratonul aurului". Curios din fire, dau clic şi-mi apare în toată splendoarea sigla de la Gabriel Resources. Îmi pare rău că nu am făcut atunci un print screen pentru că se pare că acum au schimbat treaba:

Cantar de control

Poza facuta la Penny Market Pascani. Legumele si fructele se cantaresc la casa de marcat, pe raion fiind prezent doar acest cantar "de control". Si nu, nu avea nimic pe el (inafara de acel abtibild cu "cantar de control"; poate ala cantarea 75 grame) si nici nu avea contact cu laditele din spate. Acu', situatia este in dezavantajul magazinului, omul cumparand in realitate mai putin decat ar fi vrut. sau poate s-a schimbat politica de vanzari a magazinelor?

"Daca eu pot sa ies, ce-mi mai pasa?"

Se da situatia din poza de mai jos si urmatoarele adevaruri:
1. Eu eram cu Aveo-ul (masina rosie)
2. Eu am parcat primul, iar Audi-ul a fost parcat dupa aprox 10 min
3. Mai erau si alte locuri de parcare (nu apar in fotografie, trebuie sa ma credeti pe cuvant).
Vin cu o intrebare: ce ar fi trebuit sa(-i) fac? Astept un raspuns, ca sa stiu, pe viitor...Marturisesc ca in prima instanta am fost tentat sa-i desenez o linie serpuita pe portiera, cu cheile din dotare

Tim Minchin - Storm

Merită văzut. Pentru subtitrări, clic pe CC.

Cum mi-am petrecut sfârşitul verii III

3. Riga
După cum spuneam în episodul trecut, nu am ajuns la Vadu că a trebuit să plec la Riga. Plecarea spre capitala Letoniei s-a petrecut cu dimineaţa-n cap, la o zi după ce am ajuns din deltă. Până în ultima zi nu ne-am decis dacă să mergem prin Ucraina sau sa ocolim şi s-o luăm prin Ungaria-Slovacia-Polonia. În cele din urmă am zis că prin Ucraina e prea riscant şi am rămas la varianta a doua. Am intrat in Ungaria cam pe la apus, am ajuns în Miskolc unde ne-am rătăcit puţin (n-am avut GPS la noi, ne-am ghidat doar după hartă, indicatoare şi stele(eu am fost în mare parte navigator)) şi am băgat până în Slovacia. Ne-am rătăcit din nou puţin în Kosice şi am decis că vom înnopta acolo. Am luat umpic de ţeapă la cazare că ne-a costat cam mult dar era târziu şi altă opţiune nu prea aveam. Apoi trezit din nou devreme, stat 16 ore în maşină, mâncat cam puţin, am ajuns la Riga pe la vreo 11 noaptea. M-am cazat la hostel (ieftin şi chiar în centru). Şi apoi au urmat 4 zile de mers la pas printr-unul dintre cele mai frumoase oraşe în care am fost (şi între noi fie vorba, am fost prin câteva). Şi acum o să urmeze vreo câteva zeci de poze. Din păcate, răbdarea nu e chiar punctul meu forte, prin urmare nu o să fac prea multe comentarii. Să purcedem aşadar.

Strada pe care se găşeste hostelul Red Nose, reşedinţa mea timp de 4 nopţi

Muzicienii din Bremen (după povestea fraţilor Grimm)

Muzeul de Artă - probabil una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş, cu siguranţă printre preferatele mele

Detaliu din Muzeul de Artă

Străduţă ca mai toate din centrul vechi (UNESCO World Heritage Site)

 Iar acum vor urma câteva poze ale unor clădiri decorate în stilul Art Nouveau. Pentru că eu nu mă pricep la chestii de arhitectură, mă mulţumesc doar să le admir, vă trimit spre alte surse de informare gen aici sau aici. În special străzile Alberta şi elisabeta sunt renumite pentru aşa ceva; cele mai multe dintre aceste clădiri sunt ocupate de ambasade.

Biserica Sfântul Petru

Piaţa Livu

Strada Alberta

O parte din faţada Muzeului de Arta

Casa Capetelor Negre

Cei 3 fraţi - unele dintre cele mai vechi construcţii din oraş

Fiind aproape de mare, nu puteam să nu trag o fugă până acolo. În poză - Marea Baltică

M-am băgat numai puţin în apă pentru că era foarte frig. Nu a fost prima experienţă de acest gen, m-am bagat eu cu picioarele în Marea Nordului în noiembrie... Merg pe principiul că dacă te duci la mare şi nu te bagi măcar puţin în apă, e ca şi cum ai bea bere fără alcool

Cam aşa arată staţiunea - Jurmala - foarte liniştită

Unul dintre simbolurile oraşului

Mâţa mai de-aproape

Stilul Art Nouveau - detaliu de de una din cele mai vestite cladiri din oraş

Înapoi spre casî

O dimineaţă lituaniană

La întoarcere ne-am permis să ocolim un pic şi să oprim mai des; în imagine - cimitirul vesel de la Săpânţa

Monstruozitatea din pasul Prislop

Cam cum ar arăta mai-sus-numitul pas fără mai-sus-numita monstruozitate

La întoarcere am mers 22 de ore cu maşina, fără pauze de odihnă, am apucat să dorm cam o oră prin Polonia iar în Slovacia ne-am hotărât să mergem până la Satu Mare, ceea ce am şi făcut. În Ungaria am reuşit să pierdem din nou o oră pentru că ne-am rătăcit în acelaşi oraş. La un moment dat eram aşa de obosit încât simţurile mi-o cam luau razna, îmi fugea imaginea, la un moment dat am avut impresia că văd trei mâini pe volan. (Pe lângă mine, în maşină au fost doi şoferi care făceau cu schimbul, deci nu s-a pus problema oboselii şoferului).
Polonia mi-a făcut o impresie foarte bună - o ţară frumoasă, localităţi organizate şi îngrijite, mult verde. Slovacia m-a dezamăgit, se aseamăna mult cu România, mă aşteptam să fie tocmai invers. Iar Lituania şi Letonia - nu am ce zice - ţări baltice; au farmecul lor.
Mi-a prins bine excursia asta, din 2007 am ieşit în fiecare an din ţară, mi-am mai trecut câteva ţări la palmares - Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia - am ajuns la 15.
Ca o concluzie, dacă nu era să fi fost în câteva oraşe europene înainte de Riga, acesta ar fi fost fără îndoială cel mai frumos oraş vizitat. Oraşul e superb, fetele la fel, cam scump, ai ce vedea, nu e aşa doar în centru, am ajuns şi pe la periferie şi e la fel de încântător.
Dacă se iveşte ocazia să mergeţi acolo, nu ezitaţi.

Cum mi-am petrecut sfârşitul verii II

2. Delta Dunării
Am ajuns la Tulcea pe la amiază şi după berea de rigoare ne-am îmbarcat pe şalupă şi am purces spre Maliuc şi de acolo spre locul de campare. Din deltă nu prea am ce să povestesc mai special, a fost o săptămână plină de relaxare, observaţii ornitologice, băi, bere, focuri de tabără. Aş putea să menţionez că am văzut 3 specii de păsări pe care până atunci nu le-am văzut dar nu cred că interesează pe nimeni. Mai sunt câteva aspecte legate de ornitologie pe care aş putea să le strecor aici dar, din nou, nu cred că interesează pe nimeni.
Noi am aşezat corturile la ceva distanţă de Maliuc, spre lacul Furtuna. Pentru că am avut şi barcă la dispoziţie, ne-am putut învârti un pic pe acolo, am fost pe lacul Crulic si pe Furtuna. Dar pentru că la mine a fost a patra oară când am fost în deltă nu prea m-am obosit să fac poze. Eram prea ocupat cu păsările si cu mâncatul cornacilor (Trapa natans). Prin urmare, pozele sunt cam puţine. Sper să mai primesc cât de curând o serie.

Vedere spre lacul Furtuna, puncul pentru observaţii ornitologice

Corturile

Lacul Crulic

Intratea pe lacul Furtuna

...pe canale

De menţionat o singură întâmplare mai notabilă: stând prea mult la biblioteca locală din Maliuc în aşteptarea vaporului (pentru că mai trebuiau să vină persoane de la Tulcea iar noi trebuia să-i ducem cu barca de la Maliuc la locul de campare), şi din cauza soarelui, m-am cam ameţit. Un pic. Şi la urcarea în barcă ceva nu a ieşit la socoteală, m-am dezechilibrat şi am căzut buluc în barcă. Dar precizia a fost atât de mare încât prima porţiune a corpului care a luat contact cu barca, a fost partea stângă a feţei. Daunele nu au fost ireparabile. Nici pentru mine, nici pentru barcă. În restul zilei am aşezat nişte corturi şi alte activităţi pe care eu nu mi le mai amintesc. Mi le-au povestit prietenii a doua zi.Şi de obosit ce eram, o bună parte a serii am dormit pe jumătate afară din cort. A doua zi nu mai aveam centimetru pătrat de piele pe piciore fără înţepături de ţânţari.

În rest, s-a lecturat în fiecare seară la foc, a fost multă voie bună, oameni minunaţi. Singurul regret al meu a fost că anul ăsta nu am apucat să ajung la Vadu, la mare. Iar asta s-a întâmplat pentru ca am fost la Riga. Despre cum a fost acolo, în episodul viitor.

Cum mi-am petrcut sfârşitul verii I

Nu am mai scris de foarte mult timp pe-aici pentru că lenea e cucoană mare. Şi din cauza căldurii care, până acum mi-a cam strivit sufletul. Dar în ultima vreme am incercat să mă motivez şi iacă-tă-mă-s (sper că am scris corect) din nou pe baricade. Şi pentru că luna august a fost una destul de încarcata pentru mine, o s-o împart în 3 bucăţi (şi ca să nu obosesc scriind, o sa pun multe poze).

1. Rarău-Giumalău

 Drumul Iaşi - Câmpulung e destul de plictisitor pâna treci de Vadu Moldovei, dupa aceea se schimbă total.

În drum spre Câmpulung

Ajunşi în Câmpulung am lăsat maşina şi am purces spre vârf. Am ajuns la cabana Rarău, am ras o bere şi ne-am mai mişcat puţin pe acolo, am facut nişte poze şi apoi ne-am cazat la cabana meteo. Ne-am mai foit un pic pe acolo, am mers înspre Popi până s-a întunecat si în cele din urma ne-am culcat.

Pietrele Doamnei văzute de la cabana Rarău

Vedere înspre Ceahlău de la Piatra Şoimului

Masivul Giumalău, spre care ne-am îndreptat a doua zi

Pe versantul din dreapta se vede drumul construit dinspre Pojorâta

Pietrele Doamnei

Masivul Giumalău; în dreapta jos - cabana Salvamont şi un pic mai sus drumul dinspre Pojorâta

Marea alpină văzută de la cabana meteo

 Traseul spre Giumalău nu e greu dar e destul de lung. Din fericire, Allah a fost cu noi şi am avut vreme foarte bună. A fost senin şi am avut vizibilitate mare, încat am vazut Munţii Rodnei, Ceahlăul şi alţi munţi pe care nu ştiu cum îi cheama.

Pedicuţă (Lycopodium sp.)

Spre vârf...

Privelişte de pe vârful Giumalău înspre Rodnei

Rarăul văzut de pe Giumalău; de acolo plecasem dimineaţa

Panarama de pe Giumalău

 Drumul la vale a fost mai uşor, cu toate că mai mult îmi place urcatul decât coborâtul. Mai mult am fugit până jos. În seara aia am pus cortul lânga cabana Salvamont şi am dormit la cort.
A treia zi am mers la mină (cu ocazia asta am vazut şi floare-de-colţ) şi am pornit spre Codrii Seculari ai Slătioarei cu intenţia de a coborî pe traseul ăla si de a dormi în refugiul din păşunea Todirescu dar acest plan nu s-a materializat şi am pus cortul chiar la marginea păşunii.

Încă se mai vede Giumalăul în partea dreaptă

Cam aşa arăta decorul în care am pus cortul

Spre stânga e traseul care coboră în Codrii Slătioarei (nu se vede în poză)

În ultima zi am început să coborâm pe Moara Dracului, un traseu foarte fain, şi mai fain spre final cand tre să treci prin chei. Numai că la coborâre s-au terminat bateriile şi n-am nici o poza din chei, partea cea mai frumoasă a traseului.

Din păcate e aproape finalizat drumul care urcă din Pojorâta spre Chiril, ceea ce inseamna ca Rarăul va fi disponibil pentru toţi care au maşină. Deci toţi cei cu ceafa lată care înainte nici nu îndrăzneau să se dea jos din maşina pentru ca era efortul prea mare, vor putea să mănânce mici şi să arunce dozele de bere pe munte. Măcar drumul vechi din Câmpulung făcea o triere cât de cât şi nu oricine se aventura pe el. În afară de asta, cabanierul de la meteo spunea că este în discuţie construcţia unei telegondole din Câmpulung până în vârf. Nu va dura mult şi vor apărea şi vilele în locul pădurii şi încetul cu încetul se duce dracu' Rarăul.
Când am ajuns în varful Giumalăului, (ţin să accentuez: în vârful Giumalăului, la 1857 m) erau parcate două maşini de teren acolo. Iar ocupanţii celor două maşini nu se încadrau deloc în peisajul montan (vorbeau foarte tare şi foarte vulgar, sunt sigur că ştiţi tipul acela de oameni).
Înca o chestie care m-a suparat este aceea că am vazut cruci peste tot. Pe traseul de urcare, în drum spre ditai mănăstirea, pe fiecare deluşor, pe fiecare ridicatură de pământ, şi crucioiul din vârful Giumalăului.

Crucioiul din vârful Giumalăului

Este foarte trist că încărcătura spirituală a acestor locuri a fost înlocuită cu "spiritualitatea" creştină.

Despre cum a fost în Delta Dunării veţi afla în episodul viitor.