Un altfel de cersetor

Te lovesti de ei zilnic...Ii vezi pe trotuar, in fata Mitropoliei, in statiile RATP, in mijloacele RATP (acum, vara, aceasta ultima situatie e cea mai greu de suportat) sau iti bat la usa. Au texte din cele mai diverse...Fie poezii cu "copii orfani si fara bani", fie rugaciuni, fie colinde (am auzit una si prin martie), fie cartoane pe care isi scriu of-urile, fie nu zic nimic, preferand doar sa-si etaleze cate un picior amputat sau o portiune de piele arsa. Cele mai intalnite cuvinte in vocabularul lor sunt: "ajutati-ma", "sfanta zi de azi", "ban", "orb", "fecioara Maria", "...dea Dumnezeu sanatate", "imi mai trebuie 1000 de lei sa-mi iau o paine" etc.
De cand sunt in Bucuresti, am mai intalnit si tigani cu acordeonul (si au rutele lor), un tanar care roaga lumea foarte frumos sa-i dea bani pentru copilul din brate, altul care spune doar "mi-e foame...n-am mancat nimic azi...mi-e foame" si categoria cersetorilor de metrou, endemica pentru capitala.
Ieri, insa, mi-a fost dat sa traiesc o experienta pe cat de socanta, pe atat de...placuta...Eram intr-un autobuz care, in traseul sau, acopera si o portiune din centrul orasului (pentru cunoscatori, 385). La un moment dat se urca o femeie pe la 26-27 de ani, cu slapi si sosete in picioare si sapca intoarsa in cap...Mi-am dat seama ca e cersetoare si ma pregateam de "poezie"...Temerea mea s-a implinit...Si a inceput: "A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata,/Din rude mari împaratesti,/O prea frumoasa fata."
A fost ceva gen "Wow! What the fuck?!?!" Si ea continua strofele, cu o intonatie de scoala generala si fara pauze de respiratie. Am observat ca si lumea din autobuz era mirata. La un moment dat, m-am surprins spunand si eu, in gand, odata cu ea, "Cobori în jos, luceafar blând,/Alunecând pe-o raza,/Patrunde-n casa si în gând/Si viata-mi lumineaza!" (e singura strofa din "Luceafarul" pe care o stiu).
Statiile treceau si poezia continua...Ma intrebam daca o sa recite toate strofele, ca nu stiu daca ii ajungea traseul...Insa la un moment dat s-a oprit si a inceput sa se uite in jur dupa persoane cu bani in mana...A strans vreo 2 lei si a coborat. E riscanta treaba, ca poti sa spui de nebun 10 minute o poezie si sa nu iti dea nimeni nimic. Insa pe mine chiar m-a impresionat si a fost singurul cersetor caruia am avut intentia sa-i dau bani...Nu i-am dat,ca am si eu principiile mele. Imi pare rau ca nu am filmat-o, insa am sa mai merg cu autobuzul respectiv si daca o mai vad o filmez si ii dau si bani, drepturi de imagine...Apoi o postez aici...
Nebanuite sunt caile lui Eminescu...