vineri, 5 decembrie 2008

Apocalipsa acum!

Revista Descoperă ne anunţă că Pământul o să fie buşit de Mercur. Nişte cei mai tari cercetători au ajuns la concluzia că într-o bună zi, într-un viitor foarte extrem de îndepărtat, planeta Jupiter ar putea modifica orbita planetei Mercur. Iar de aici rezultă câteva posibilităţi: ori Mercur cade pe Soare, ori se buşeşte de Venus, ori iese din Sistemul Solar, ori cade pe Pământ. Oare care ar fi scenariul cel mai naşpa? După ce citeşti despre aceste catastrofe apocaliptice şi armageddonice, ne spun că şansele ca acestea să se întâmple sunt de 1%. Şi într-un viitor foarte îndepărtat. Atât de îndepărtat încât n-or să se mai asculte manele, parlamentarii n-or să mai fure şi nici nu se vor mai fabrica BMW-uri. Vai frate, pe unde îi găsiţi?
Bine, nu cred că sunt cercetătorii de vină, că aia doar au făcut nişte simulări pe calculator şi au zis că plm, în 3 miliarde de ani, poate că Mercur se va ciocni de Pământ. Vinovaţi sunt ziariştii care-s obişnuiţi să facă dintr-o ştire de două propoziţii ditamai tragedia doar că să-şi vândă ziarul. Exemplu concludent: titlul.

Dar hai să ne gândim şi la alte scenarii apocaliptice, că doar na, avem imaginaţie. Cu toate că a mea nu e prea obişnuită să lucreze la 3 noaptea.
Ce ar fi dacă în 7 miliarde de ani se termină oxigenul pe pământ? Asta în timp ce Terra se îndreaptă vertiginos spre gaura neagră generată de LHC. Şi toţi vulcanii erup în acelaşi timp iar populaţia umană e răvăşita de ciumă bubonică şi atacată de extratereştri cu trei capete şi fără gât.
Din cauza unor fenomene necunoscute şi neelucidate tocmai din cauza neelucidităţii lor, planeta se întoarce pe dos, oamenii vor fi striviţi de vii, munţi se vor prăbuşi peste ei, în timp ce sunt devoraţi de extrateresti cu trei capete şi fără gât.
Calculatoarele devin atât de avansate încât se răscoală împotriva oamenilor, vor începe să asculte manele şi să mănânce animalele de companie. În cele din urmă oamenii câştigă deoarece calculatoarelor le era frică de întuneric. Apoi vin extratereştrii cu trei capete şi fără gât şi îi mănâncă pe oameni.

Până una-alta, eu mă bag la somn.

Niciun comentariu: