duminică, 29 martie 2009

Total diagonal si radacina la patrat

Bună seara şi bine v-am găsit dragii mei,
Cineva credea că am rămas fără idei? ...ca să-i parafrazez pe Paraziţi.
Adevărul că e cam tarziu şi e după o oarece cantitate de alcool ingerată dar sper să fiu coerent. Două ştiri mi-au atras atenţia încă de vineri dar agenda mea încărcată nu mi-a permis să mă ocup de ele. Prima e legată de eventuala apocalipsă din 2012 iar cealaltă e legată de personajul semimitologic-semizeu-semi-nu-se-ştie-dacă-există-cu-adevărat-Osama-bin-Laden.
Iar ca să fie totul documentat şi pus la punct, aici există ştirea că în 2012 va exista o explozie solară ce va afecta întreaga viaţă de pe Terra. Articolul original şi tradus în engleză din engleză e aici, pe NewScientist.

Acu sunt sigur că toţi martorii lui iehova sau care or fi ei îşi freacă mâinile de bucurie că în sfârşit au nimerit şi ei o dată în care o să vină sfârşitul lumii. Dacă o să fie ditai explozia solară în 2012, au şi ei un substrat, dacă or să cadă câţiva sateliţi, dacă or să fie şi niscaiva inundaţii, secete, boli, etc, catastrofe în general, au motiv într-adevăr să spună că vine apocalipsa. Au câteva secole de când toţi îşi dau cu părerea că va veni sfârşitul lumii. Ultima dată parcă a fost la eclipsă în '99 sau între 2000-2001. Dar acu se suprapune şi cu calendarul maiaş care spune că în 2012 se va face pasul spre un nou nivel în existenţa omenirii. Ceea ce e convenabil. Poate a suta oară e cu noroc şi o nimeresc de data asta cu apocalipsa ş.a.m.d.

De când a ajuns Obama preşedinte, ni se promite marea cu sarea, ni se promite pacea mondială, prosperitate materială, integritate spirituală şi tot felul de cuvinte sofisticate. Şi apoi vine un oficial american şi zice că Osama plănuieşte noi atentate împotriva SUA. Adică vor ăştia să-mi spună că toate serviciile secrete ale SUA n-au fost în stare să-l prindă p-ăsta de opt ani? Hai că asta nu cred absolul deloc. Osama e folosit de către guvernul american ca un fel de bau-bau. Cum începe poporul să mârâie, să facă gât, apre un pulifrici de la guvern şi zice că Osama planuieşte alte atentate. Aşa e ţinut poporul american sub control. Prin frică. Şi de asta nu e în interesul guvernului american să-l prindă pe Osama. Sunt absolut sigur că Osama e bugetar la guvernul SUA.

Gata, am terminat. Este ora 4.15 a.m. iar eu la 6.25 a.m. am tren. Văd eu ce fac până atunci.

7 comentarii:

alex_blue spunea...

Si ca sa fie stirea completa, ursoaica de la Gradina Zoologica din Tecuci, jud Galati, a scapat. S-a intors singura in cusca, ademenita cu mere si miere. Casa de copii nu e acasa

addi spunea...

bai chiar, am citit si eu stirea azi si am vazut ca a dat interviu primarul respectivei urbe. oare asta e un eveniment asa de important incat sa se implice pana si primarul?

ursoaica nu cred ca a fost in stare sa fuga deoarece era lihnita si nu mai avea nici un strop de energie in ea. asta de cand au facut gat babele sa nu se mai dea maidanezii de mancare la lei si la ursi.

Anonim spunea...

Vine apocalipsa? Damn, şi mă lăsasem de tutun de o săptămână.
Lasă că ne ajută omuleţii verzi cu navetele lor ultra-violete şi spaţiale. L-au răpit pe Bin Laden, ştiaţi?
Hai să vă spun câteva ştiri cu adevărat importante, pe care Pentagonul le-a omis: a venit primăvara şi în Codrescu. Şi Betty e însărcinată. Bunica bate toba la uşa rectorului. Am întâlnit şi o gaşcă de aurolaci veseli în seara asta. Nu erau prietenoşi.
Buş e multimiliardar în gloanţe şi arme de exterminare în masă.
Hitler ne face cu mâna din ceruri.
Iliescu (Ily) a luat o supradoză de Viagra.
Babele - fane Ily - au bătut recordul mondial la atacuri de cord. :))
p.s. mi-e somn. :|

Anonim spunea...

...pot sa spun eu ce ai facut pana la 6:25 si dupa?:)....ai dormit, baaaaaaaaaaaaaa!!!!:))

addi spunea...

"anonim: da, si dupa aia am mers cu tine pana la maxi!

addi spunea...

Betty e insarcinata? nu-mi vine sa cred...

Anonim spunea...

Da! Betty = căţeaua inimii noastre din Codrescu :))